Home » Cultură » Catherine Deneuve: „Am vrut copii cu doi bărbați”

Catherine Deneuve: „Am vrut copii cu doi bărbați”

Catherine Deneuve: „Am vrut copii cu doi bărbați”
Catherine Deneuve și Omar Sharif în „Mayerling”, 1968. Sursa foto: Profimedia
Publicat: 23.10.2022

Catherine Deneuve, una dintre cele mai frumoase și populare actrițe franceze ale anilor ‘60, s-a născut la Paris pe 22 octombrie 1943 din părinți actori și fiind una dintre cele trei fete ale familiei.

Deneuve a jucat în 120 de filme, cele mai multe dintre ele produse în Franța, a avut 14 nominalizări la premiile Cesar, una la Oscar (pentru filmul „Indochine”, 1993), a fost premiată de două ori la Festivalul de la Veneția, prima dată în 1998, atunci când a primit trofeul pentru cea mai bună actriță și a doua oară în 2022, atunci când a primit un Leu de Aur onorific pentru întreaga sa carieră.

Catherine Deneuve a fost căsătorită o singură dată, are doi copii cu doi bărbați diferiți, a fost implicată în multe aventuri romantice, a fost muza creatorului  Yves Saint Laurent, a fost imaginea parfumului Channel 5, și-a făcut debutul la 12 ani, în filmul „The twilinght girls” (1957) și a apărut în Playboy de două ori (1963 și 1965).

Catherine Deneuve, vedetă Playboy

Se pot spune atât de multe despre Catherine Deneuve, această femeie rebelă cum a definit-o fiica ei Chiara, această actriță seducătoare nu doar în multe dintre rolurile pe care le-a jucat, dar și în viața privată, trăind povești de dragoste mai lungi sau mai scurte, cu bărbați mai mult sau mai puțin cunoscuți.

Prima iubire a lui Catherine a fost regizorul Vadim Roger, pe care l-a cunoscut când ea avea doar 17 ani, iar el 33. La 19 ani, l-a adus pe lume pe Christian Vadim, rodul iubirii dintre actriță și regizor, un copil pe care tânăra Catherine și-l dorise foarte mult. Doi ani mai târziu, relația dintre Deneuve și Roger avea să rupă definitiv.

Vadim, Hallyday, Mastroianni

Timp de peste 50 de ani, Catherine Deneuve s-a iubit și cu Johnny Hallyday. A fost o iubire secretă dar puternică, pasională, o relație discontinuă, presărată cu despărțiri și reveniri, dar întotdeauna cu sentimente calde din partea lor, cu buchete de flori pe care Catherine le-a primit an de an de la Johnny, o apropiere care a rezistat până la moartea muzicianului francez, în 2017, potrivit Britannica.

O altă mare dragoste a lui Catherine Deneuve a fost și actorul Marcello Mastroianni, alături de care jucase în cinci filme – It Only Happens to Others (1971), Love to Eternity (1972), A Slightly Pregnant Man (1973), Don’t Touch the White Woman (1974) şi One Hundred and One Nights (1995).

Mastroianni era bărbatul de care se îndrăgostise foarte tare și pe care l-a simțit și l-a dorit a fi tatăl celui de-al doilea copil al ei. Dar el era căsătorit în perioada în care își consuma idila cu Catherine Deneuve și nu a divorțat niciodată pentru a rămâne alături de actrița franceză.

„Eu nu calculez niciodată urmările, acţionez pe loc”

Cu toate acestea, i-a împlinit dorința iubitei sale și a devenit tatăl celui de-al doilea copil al ei. Așa s-a născut, în 1972, Chiara Mastroianni care declara într-un interviu cât regretă faptul că niciodată nu și-a văzut părinții în ipostaze tandre, în realitate, ci doar în secvențele din filmele în care au jucat amândoi.

„Eu nu calculez niciodată urmările, acţionez pe loc. Aşa am devenit mamă de două ori. Am vrut copii cu acei doi bărbați.” (Catherine Deneuve)

Un singur soț și multe alte cuceriri

Din 1965 și până în 1972, Catherine Deneuve a fost căsătorită cu fotograful care o pozase în Playboy, britanicul David Bailey, singurul soț pe care l-a avut vreodată.

„Foarte bine că am divorțat, acum putem fi iubiți.” (Catherine Deneuve)

Pe lista bărbaților despre care se spune că au căzut, de-a lungul timpului, în mrejele frumoasei franțuzoaice  s-au mai aflat actorii Burt Reynolds, Clint Eastwo­od, John Travolta, Franco Nero, compozi­torul Serge Gainsbourg şi regizorul Roman Polanski.

Pe scurt despre Catherine Deneuve:

  • În 2001, a semnat o petiție alături de alte celebrități franceze cerând viitorului președinte al Franței să propună un vot la Adunarea Generală a Națiunilor Unite în favoarea persoanelor de orientare homosexuală;
  • A susţinut legalizarea avortului în Franţa, recunoscând faptul că la rândul ei a făcut un avort ilegal în tinerețe;
  • Catherine Deneuve are și alte talente pe lângă acelea legate de actorie și muzică. Este designer de pantofi, bijuterii, ochelari și creatoare de parfumuri. De asemenea, are propriul brand de felicitări;
  • Alfred Hitchcock, despre care se știa că avea o fixație pentru blonde, intenționa să o distribuie pe Deneuve în filmul său din 1979, The Short Night. Din păcate, filmările au fost anulate din cauza problemelor de sănătate ale lui Hitchcock. Cum regizorul nu și-a mai revenit, proiectul The Short Night nu a fost niciodată finalizat;
  • Printre hobby-urile și pasiunile ei se numără grădinăritul, desenul, fotografia, lectura, muzica, filmul, moda, antichitățile și decorațiunile;
  • Și-a pierdut sora în 1967. Francoise Paulette avea doar 25 de ani și a murit în urma unui accident de mașină;
  • Deneuve și-a revenit cu greu după acest episod, reușind să povestească despre trauma pierderii celei mai bune prietene, așa cum o considera pe sora ei, abia după 20 de ani de la producerea tragediei;
  • În loc să meargă la Hollywood, Deneuve a preferat să se concentreze asupra muncii ei în cinematografia europeană;
  • Între anii 1960 și 1970, a apărut în doar două filme americane: The April Fools, din 1969, o comedie romantică cu Jack Lemon și Hustle, din 1975, o dramă polițistă cu Burt Reynolds în rolul principal;
  • În efortul de a-și păstra viața intimă privată, Deneuve nu s-a mai întâlnit public cu nimeni din 1991, an în care s-a despărțit de magnatul mass-media francez Pierre Lescure;
  • Iată o listă cu zece dintre cele mai bune filme în care a jucat Catherine Deneuve: Belle de jour (1967), Le dernier metro (1980), Dancer in the dark (2000), Repulsion (1965), Tristana (1970), Indochine (1992), Les demoiselles de Rochefort (1967), Les parapluies de Cherbourg (1964), La verite (2019), Le tout nouveau testament (2015).

Vă mai recomandăm să citiți și:

Ava Gardner, o viață aventuroasă și plină de iubiri eșuate

Joan Crawford, actriță adorată și mamă imperfectă

Marlene Dietrich, actrița de origine germană care putea să frângă inima oricui

Violeta Andrei, frumoasa actriță pe care Elena Ceaușescu a urât-o până la moarte

Roxana Ioana Ancuța
Roxana Ioana Ancuța
Roxana-Ioana Ancuța este jurnalist cu o experiență de aproape 15 ani în presa scrisă. Absolventă a facultății Școala Superioară de Jurnalistică și având un master în Comunicare și Relații Publice, îi place foarte mult să scrie, aceasta fiind nu doar o profesie, ci un mod de a fi ea ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?